Comunicat de presă - un tată și-a lăsat fiul fără permis să conducă mașina

Comunicat de presă - un tată și-a lăsat fiul fără permis să conducă mașina
Tatăl a considerat că fiul său are nevoie de mai multe ore de practică
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti efectuează cercetări cu privire la doi cetăţeni români, tată şi fiu, care au săvârşit infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.
În data de 23 iunie a.c., în jurul orei 14.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti – I.T.P.F. Iași, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe raza localităţii de frontieră Cuca, au efectuat semnalele regulamentare de oprire pentru un autoturism marca Audi A4, înmatriculat în România, în care se aflau doi bărbaţi, cetăţeni români, tată şi fiu, în vârstă de 50, respectiv 18 ani.
La solicitarea documentelor pentru control, persoana aflată la volan nu a putut prezenta permisul de conducere, fapt pentru care poliţiştii de frontieră au efectuat verificări, în urma cărora au constatat că tânărul nu deținea permis de conducere, iar autoturismul aparținea tatălui său, care era pasager.
Cu privire la cele constatate, cei doi au declarat că tânărul urma să susţină examenul pentu obţinerea permisului de conducere, fapt pentru care au considerat ca fiind oportun să mai exerseze pentru a deprinde abilităţile unui bun conducător auto.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi încredinţarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că nu posedă permis de conducere.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














