Cercetat pentru tentativă de omor în Elveția

Cercetat pentru tentativă de omor în Elveția
Bănuitul este cercetat în stare de arest la domiciliu, dar a continuat să mențină legătura și să organizeze întâlniri cu lideri ai unor diferite grupări infracționale
La data de 6 octombrie 2022, polițiști din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate - Serviciul de combatere a grupurilor de criminalitate organizată, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală și luptători ai Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale, au pus în executare un mandat de percheziție, respectiv un mandat de aducere emis pe numele unui bărbat, cercetat într-o cauză penală aflată în instrumentarea D.I.I.C.O.T.-S.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și tentativă de omor.
Bănuitul ar fi participat, în anul 2012, alături de alte 2 persoane, condamnate pentru fapta comisă de către instanța de judecată competentă elvețiană la comiterea unei tentative la omor calificat, pe teritoriul acestui stat, împotriva unui cetățean albanez, care ar fi fost membru al unei grupări infracționale rivale și care ar fi derulat activități de proxenetism în zona cantonului Ticino din Elveția.
Acesta s-a sustras în permanență cercetărilor efectuate de către autoritățile competente din Elveția, depunând diligențe prin oferirea unor beneficii financiare sau materiale unei alte persoane cercetate în cauza penală, în scopul influențării declarațiilor acesteia și minimizării gradului său de participare la tentativa de omor comisă.
Bănuitul a mai fost cercetat anterior într-o altă cauză penală de către polițiștii S.C.G.C.O., sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T.-Structura Centrală, fiind trimis în judecată la data de 23 martie 2021, pentru comiterea altor 2 tentative la omor calificat, una dintre acestea fiind comisă cu același mod de operare ca și cea din Elveția, fapte pe care le-ar fi coordonat în calitate de lider al grupului infracțional constituit în acest scop.
Deși în prezent bănuitul este cercetat în stare de arest la domiciliu, a continuat să mențină legătura și să organizeze la adresa unde își execută măsura întâlniri cu lideri ai unor diferite grupări infracționale, ce au făcut obiectul cercetărilor și au fost condamnați anterior pentru săvârșirea unor infracțiuni comise cu violență asupra altor persoane.
În urma percheziției domiciliare, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, aproximativ 43.000 de euro, bijuterii din metal de culoare galbenă și pietre incolore, 8 telefoane mobile și diverse înscrisuri.
Bărbatul a fost condus la sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, în vederea aducerii la cunoștință a acuzațiilor formulate și dispunerii de măsuri legale în consecință. Față de acesta a fost dispusă, la data de 6 octombrie 2022, măsura reținerii pentru 24 de ore.
În cauză, a fost realizată cooperare polițienească și judiciară cu autoritățile elvețiene.
Acțiunea a fost realizată cu sprijinul polițiștilor din cadrul D.G.P.M.B. - Secția 2 Poliție.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










