Bere, cârnaţi şi muzică, până duminică la Oktoberfest Galaţi
De astăzi până duminică la ora 23,00, pe esplanada din faţa Sălii Sporturilor are loc festivalul berii, Oktoberfest.
Organizatorii se aşteaptă ca aproximativ 130.000 de gălăţeni să participe la cea de-a doua ediţie a Oktoberfest. Intrarea este liberă. Desfăşurat în organizarea unui brand românesc de bere, festivalul berii din România a devenit, anul trecut, cel mai mare Oktoberfest din afara graniţelor Germaniei, în Europa, a afirmat PR-ul Anemona Hermeneanu.
Cârnaţi şi mici, bere şi must
Cortul bavarez întins pe esplanada Sălii Sporturilor, puţin mai mare decât cel de anul trecut, vă așteaptă cu bere românească şi germană și celebrii cârnaţi nemţeşti (Nuremberger Bratwurst, Thuringer, Weisswurst, Schweinshaxe, cârnatul XXL cu caşcaval etc.), dar şi micii româneşti ori o porţie de coaste la grătar. Vor cânta Claudia & Die Burzenland Party Band, acompaniaţi de alte trupe şi de fanfară, iar atmosfera va fi susţinută de DJ Edelweiss şi MC Marian Maican. Cei mici se vor putea distra la Luna Park, gălățenii vor alege o Miss Oktoberfest, o Miss Popularitate, dar şi un Rege al berii. Pălăriile germane sau fotografiile cu o ramă specială Oktoberfest, precum și câteva rulote din caravana Street Food se mai numără printre atracţii.
Citește și:
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
- 11:40 - Armistițiul temporar calmează piețele. Petrolul se ieftinește puternic: este cea mai mare scădere din ultimii 6 ani
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
- 10:42 - Ștefăniță Avrămescu (AUR), despre închiderea Realitatea PLUS: „CNA-ul vrea o presă obedientă, dependentă, care să nu deranjeze și să nu pună întrebări”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News










