Basarabean prins cu aproape 40 de kilograme de sturion dintr-o specie vulnerabilă
Un basarabean a fost prins de polițiști cu aproape 40 de kilograme de cegă. Peștele, cel mai mic dintre sturiori, este protejat de lege, fiind clasificat drept vulnerabil.
Cega trăiește în râuri mari cu apă adâncă și limpede (în cursul Dunării, Mureșului și Someșului). De regulă, stă la adânc, unde fundul este tare (pietros sau argilos), preferând gropile după care urmează un banc sau prag mai ridicat. Aceste locuri sunt situate, de obicei, după coturile fluviilor, unde pescarii își așază instrumentele. Se apropie rar de maluri, în locurile unde malul este abrupt.

În Dunăre, se ține în apropierea malurilor numai atunci când acestea sunt abrupte. Așa se explică de ce la malul sârbesc și bulgăresc se prind mai multe exemplare decât la noi. Cega iernează în grupuri mari, în gropi adânci cu fund tare. Ea nu poate suporta apa tulbure, retrăgându-se la adânc atunci când râul se tulbură mult. De aceea, când, după o ploaie, cum au fost cele din ultimele săptămâni, râurile aduc în Dunăre nămol, cega se retrage la fund, în locurile cele mai adânci. Din acest motiv, pescarii din zona Galați-Brăila, dar și cei din Basarabia știu că după o ploaie trebuie să tragă cu setcile în locuri anumite, unde cega vine în cantități foarte mari și se adună pe fund chiar în albia apei.Probabil așa intrase în posesia peștelui și bărbatul surprins de polițiști. Pe 5 iulie 2018, în jurul orei 10,20, lucrători din cadrul Secţiei 1 Poliţie Galați au oprit pe str. Calea Prutului, din municipiul Galaţi, un autoturism condus de un bărbat. Acesta avea doi pasageri din Republica Moldova. Unul dintre pasageri avea asupra sa cantitatea de 37,5 kg, pește proaspăt specia cega, pentru care nu avea documente de proveniență.S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 64, lit. h din OUG 23/2008, actualizată, privind pescuitul şi acvacultura, cercetările fiind continuate de către lucrătorii Secţiei 1 Poliţie Galați.
Citește și:
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
- 11:40 - Armistițiul temporar calmează piețele. Petrolul se ieftinește puternic: este cea mai mare scădere din ultimii 6 ani
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
- 10:42 - Ștefăniță Avrămescu (AUR), despre închiderea Realitatea PLUS: „CNA-ul vrea o presă obedientă, dependentă, care să nu deranjeze și să nu pună întrebări”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News










