Atenție, și frigiderele pot lua foc! Incendiu provocat de un scurtcircuit
Chiar dacă, prin excelență, frigiderele sunt sinonime cu gheața și răceala, un scurtcircuit la un frigider a pus pe jar astăzi un bloc întreg, provocând un incendiu.
Pompierii gălăţeni au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament dintr-un bloc din cartierul Micro 19. Alarma s-a dat după ce locatarii au văzut că din apartamentul cu pricina, situat la etajul al treilea, ieşea fum. La faţa locului au fost direcţionate trei autospeciale ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.„Incendiul a fost provocat de un scurt circuit la un frigider. În urma incendiului a ars frigiderul, iar apartamentul a fost deteriorat din cauza fumului. Nu au fost înregistrate victime şi nu a fost necesară evacuarea locatarilor din blocul respectiv”, ne-a declarat lt. col. Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi. Intervenţia pompierilor s-a finalizat în doar câteva minute de la solicitarea ajutorului la 112.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














