Aproape 500 de amenzi pentru fumat în locuri nepermise
Aproape 500 de amenzi pentru fumat în locuri nepermise, în valoare de circa 50.000 de lei, au dat poliţiştii locali din Galaţi, pe parcursul anului 2018.
Potrivit informațiilor furnizate de Poliția Locală Galați, cele mai multe sancțiuni contravenționale au fost date unor persoane care fumau în spații de joacă pentru copii, unități de învățământ, stații de autobuz sau piețe agroalimentare.S-au aplicat, în total, un număr de 487 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 49.650 lei. Trei dintre amenzi, în sumă de 15.000 lei, au fost date unor firme care au încălcat prevederile legale.Amenzile au fost date în baza Legii 349/2002, modificată și completată cu Legea 15/2016, privind prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun. Din 2016, Poliția Locală Galați a aplicat, la nivelul municipiului reşedinţă de judeţ, peste 1.100 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 140.000 lei.Conform legii, nerespectarea de către persoanele fizice a prevederilor legii antifumat se sancționează cu amendă de la 100 lei la 500 lei. Persoanele juridice care încalcă legea riscă trei tipuri de sancțiuni: 5.000 lei - la prima abatere, 10.000 lei și suspendarea activității - la a doua abatere, 15.000 lei şi închiderea unității - la a treia abatere.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














