Activitatea Inspectoratului de Poliție Județean Galați s-a axat în anul 2022 pe creșterea gradului de siguranță și protecție pentru cetățeni prin protejarea persoanei, protejarea patrimoniului, siguranța stradală.
Având în vedere evoluția infracțiunilor prevăzute și pedepsite de Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Galați s-a stabilit ca fiind prioritară efectuarea de activități pe această linie.
În cadrul acestor activități, în anul 2022, au fost emise de polițiștii de ordine publică din cadrul I.P.J. Galați 303 ordine de protecție provizorii, (cu 77 mai multe față de anul 2021), 182 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecție. 180 au fost emise pentru fapte comise în mediul urban și 123, în mediul rural.
Sursa: Realitatea de Galati