Acțiuni pentru prevenirea efectelor pandemiei de COVID - 19

Acțiuni pentru prevenirea efectelor pandemiei de COVID - 19
Sancțiuni în valoare de 24.250 de lei
În data de 28 ianuarie a.c., polițiștii gălățeni, alături de jandarmi, polițiști de frontieră, polițiști locali și pompieri au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, de pe raza județului Galați, dar și în mijloacele de transport în comun.
În cadrul activităților desfășurate, au fost verificate, cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse, 1062 de persoane și 23 de societăți comerciale.
Totodată, polițiștii au controlat 82 de locații (restaurante/terase, parcuri/locuri de joacă, etc), precum și 161 de mijloace de transport persoane.
Au fost aplicate 53 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 24.250 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei cu COVID – 19.
Intervențiile în sistem integrat vor continua și în perioada următoare, principalul obiectiv al acestora reprezentându-l siguranța cetățenilor.
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














