A picat o reţea care îi trecea graniţa ilegal pe solicitanţii de azil

migranti2
O reţea care îi trecea graniţa ilegal pe solicitanţii de azil a fost destructurată de procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Galați.
Grupul infracţional organizat, denumit de procurori "Cărăuşul", era specializat în săvârșirea infracțiunii de trafic de migranţi. Trei dintre membrii reţelei, cetăţeni români, cu vârste cuprinse între 42 și 48 de ani, au fost reţinuţi pentru 24 de ore.
Conform anchetatorilor, grupul a fost constituit în septembrie 2018, membrii săi ocupându-se cu racolarea, transportarea şi transferarea de persoane provenite din Asia către țări din vestul Europei. Membrii grupului infracţional racolau persoane înregistrate ca solicitanți de azil în România și le transportau către vestul țării, cu scopul trecerii ilegale a frontierei. Pentru trecerea graniţei, migranţii erau ascunşi în locuri special amenajate în diverse mijloace de transport. În schimbul acestor servicii, migranții plăteau sume cuprinse între 500 și 2.000 de euro de persoană.Pe 9 noiembrie 2018, în urma unui flagrant, unul dintre inculpaţii arestaţi a fost surprins, la Nădlac, în timp ce încerca să scoată ilegal din ţară patru cetăţeni străini, ascunşi în compartimentul de marfă al unei autoutilitare. Pe 16 mai 2019, procurorii DIICOT Galați şi poliţiştii de frontieră din Galați au efectuat cinci percheziţii domiciliare pe raza judeţului, la persoanele suspecte de constituirea grupului infracțional. În urma perchezițiilor, au fost ridicate 29 de telefoane mobile și suma de 5.900 de euro.În cursul după-amiezii de vineri, cei trei inculpați vor fi prezentați Tribunalului Galați cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 zile.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










