99 cazuri nou confirmate în județul Galați

99 cazuri nou confirmate în județul Galați
Alte 3 decese raportate în Galați
Potrivit datelor transmise de Prefectura Galaţi, în ultimele 24 de ore în județul Galați au fost 495 de pacienţi testaţi. Numărul cazurilor nou confirmate în ultimele 24 de ore este de 99 persoane, iar numărul total al celor infectaţi de la începutul pandemiei a ajuns astfel la 21.523.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 24 de persoane din judeţul Galaţi au fost reconfirmate. Trei bolnavi confirmați cu Covid-19 au pierdut lupta cu boala până sâmbătă la prânz, ceea ce face ca numărul total al victimelor COVID-19 din Galați să ajungă la 623.
Tot sâmbătă, 69 de pacienţi au primit vestea bună a unor teste negative, care i-au făcut automat vindecaţi şi le-au permis externarea din spitale. În total, 19.890 dintre persoanele depistate pozitiv şi internate în unităţile spitaliceşti din judeţ au fost declarate vindecate.
Sâmbătă, 13 martie 2021, conform datelor furnizate de Prefectura Galaţi, se aflau în carantină la domiciliu 856 de persoane, în timp ce 779 erau în izolare la domiciliu, iar alte 231, în izolare instituţionalizată. De la începutul pandemiei, în Galaţi au fost efectuate 103.039 de teste.
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














