Sport· 1 min citire

Pugilistul gălățean Cristian Ciocan, învins la puncte de cubanezul Ortiz

ortiz-ciocan

ortiz-ciocan

Realitatea de Galati
Scris de Realitatea de Galati Publicat: 3 mar. 2019, 11:25

Pugilistul gălățean Cristian "Hammer" Ciocan a fost învins la puncte de cubanezul Luis Ortiz, într-o gală care a avut loc, sâmbătă noaptea, la New York.

În partida de la "Barclays Center" din Brooklyn, cubanezul, poreclit "King Kong", s-a impus prin decizia unanimă a arbitrilor. Punctajele acordate de cei trei judecători, 99-91, 99-91 și 100-90, relevă o superioritate clară a lui Ortiz. Disputa, cu o durată de zece runde, a avut loc la categoria grea.

"A fost un meci greu, mult mai greu decât mă așteptam. Cei din colțul meu au trebuit să lucreze din greu cu mine", a spus Ortiz după meci. Cubanezul, în vârstă de 39 de ani, a ajuns la 31 de victorii, dintre care 26 prin KO, și o înfrângere.

Gălățeanul a avut un moment favorabil la începutul rundei a doua, când a avut o serie de lovituri cu care a încercat să-și trimită adversarul la podea, dar Ortiz a rezistat. Ciocan, în vârstă de 31 de ani, a luptat pentru prima dată în SUA. Românul are în palmares 24 de victorii, din care 14 prin KO, și 6 înfrângeri.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News