Un incident în urma căruia un agent al Secției 2 Poliție Locală Galați a fost serios rănit, iar o femeie este cercetată penal, s-a petrecut miercuri seară, într-o stație de autobuz din Tiglina 2.

Polițistul local făcea parte dintr-un echipaj aflat într-o misiune de verificare a măsurilor anti-COVID și a observat o femeie, în stație, fără mască de protecție, obligatorie în toate spațiile publice închise sau deschise. Când i-a pus în vedere că trebuie să poarte masca și că lipsa acesteia constituie contravenție, femeia l-a lovit cu pumnul în față, provocându-i leziuni serioase, care ar necesita, conform concluziilor medico-legale, până la 9 zile de îngrijiri medicale.

Femeia recalcitrantă a fost dusă la Secția 2 de Poliție, unde a refuzat sa se legitimeze. Pentru lipsa măștii, dar și pentru refuzul de a se legitima, femeia a fost amendată cu 1.000 de lei, iar pentru că l-a bătut pe polițistul local i-a fost întocmit dosar penal pentru ultraj.

Cercetările sunt continuate de către Parchet.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentPolițiștii din Matca în presa britanică
Articolul următorStații pentru încărcarea mașinilor electrice pe străzile Siderurgiștilor și 1 Decembrie 1918