O nouă suspiciune de pestă porcină africană a apărut în judeţul Galaţi. De data aceasta, este vorba de o fermă aflată la patru kilometri de localitatea Cavadineşti, exploataţie cu 42 de porci.
Imediat, în Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă reunit pentru această situaţie, s-au dispus primele măsuri. „Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă s-a întrunit din nou pentru a aproba Planul de măsuri la suspiciunea de pestă porcină africană, ca urmare a suspicionării apariţiei focarului la o anexă gospodărească situată în extravilanul comunei Cavadineşti, conform buletinelor de analiză emise de către Laboratorul Sanitar Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor Iaşi”, se arată într-un comunicat de presă al Prefecturii Galaţi.
Porcii au fost sacrificaţi
Astfel, toţi cei 42 de porci din fermă au fost sacrificaţi de medicii veterinari de la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Galaţi. „Potrivit prevederilor legale, s-a aplicat măsura sacrificării prin ucidere preventivă a celor 42 de porci din exploataţie. S-a decis interzicerea ieşirii din exploataţii a cărnii, a produselor din carne de porc, a furajelor, ustensilelor şi altor obiecte susceptibile de a transmite boala şi punerea sub supraveghere clinică a suinelor din comuna Cavadineşti”, se mai arată în comunicat.
Comisia de evaluare va decide despăgubirile
Pe lângă măsurile dispuse, prefectul judeţului Galaţi a decis şi constituirea comisiei de evaluare. Aceasta va întocmi actele şi va decide valoarea despăgubirilor pentru proprietarul fermei. „Prin ordin al prefectului s-a constituit şi comisia de evaluare a despăgubirilor ce se cuvin proprietarului, potrivit prevederilor H.G. 1214/2009 modificată şi completată prin H.G. 484/2018”, mai menţionează Prefectura Galaţi.
Aceasta este a patra suspiciune de pestă porcină din judeţ
Până în prezent, în judeţul Galaţi, au fost confirmate focare de pestă porcină în localităţile Suceveni şi Vameş, în ambele localităţi fiind dispusă măsura preventivă a uciderii tuturor porcilor din exploataţii, dar şi într-o fermă situată în extravilanul municipiului Galaţi, unde au murit şapte porci, restul fiind ucişi de autorităţi.
Reamintim că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire, acest virus având, însă, un impact economic major.