Sport· 2 min citire

Înfrângere la limită pentru CSM Arcada, în primul meci din Cupa CEV la volei masculin

Realitatea de Galati
Scris de Realitatea de Galati Publicat: 27 nov. 2018, 21:34

Înfrângere la limită pentru CSM Arcada Galați, în primul meci din cupele europene de volei masculin, disputat marți, 27 noiembrie, în Sala Sporturilor "Dunărea". Partida contra echipei belgiene Lindemans Aalst a reprezentat prima manșă a 16-imilor Cupei CEV.

Voleibaliștii gălățeni, aflați la cea de-a patra participare consecutivă în cupele europene, au început meciul în forță și s-au impus în primul set cu 25-20. Oaspeții au replicat în setul secund, cu un scor similar, și au egalat situația. Formația lui Nicu Harabagiu a preluat din nou conducerea, după setul al treilea, câștigat foarte clar, dar a fost încă o dată egalată. În tie-break, s-a mers multă vreme cap la cap, dar belgienii au reușit să controleze finalul de set și să câștige o partidă în care nu au pornit cu prima șansă.

Scor final: 2-3 (25-20, 20-25, 25-16, 22-25, 13-15), după două ore și cinci minute de joc. Punctele grupării gălățene în acest meci au fost realizate de: Marko Bojici 21, Paul Sanderson 15, Julian Bissette 14, Nemanja Cubrilo 12, Ivan Raici 12, Milos Terzici 3 și Angel Perez 1. Au mai jucat: Jose Carasco, Alexander Kullo și Arnel Cabrera (libero).

În urma rezultatului de marți seară, CSM Arcada Galați trebuie să câștige cu 3-0 sau 3-1 meciul retur sau să învingă cu 3-2 și să se impună apoi în "setul de aur" care va urma. Manșa a doua a disputei este programată pe data de 5 decembrie, în Belgia.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News