Cu ocazia efectuării perchezițiilor desfășurate joi, 8 decembrie, la sediile a trei societăți comerciale din județul Galați, ce au ca obiect de activitate comerțul cu ridicata al cerealelor, precum și la locuințele a două persoane bănuite, s-a luat măsura indisponibilizării a 5 autoturisme în valoare totală de 45.000 de euro.

De asemenea, s-a dispus reținerea pentru 24 de ore a celor două persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de înșelăciune în formă continuată și în variantă agravată, cu consecințe deosebit de grave, fiind vorba de doi bărbați cu vârstele de 39, respectiv 66 de ani, ambii cu domiciile în municipiul Galați.

În cursul zilei de astăzi, cele două persoane au fost prezentate la Tribunalul Galați cu propunerea luării unei măsuri preventive. Față de bărbatul de 39 de ani instanța a dispus măsura arestului preventiv pentru 30 de zile, iar față de bărbatul de 66 de ani a fost dispusă măsura arestului la domiciliu.

ImagineImagineImagineImagineImagine

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentDecizii extrem de importante pentru persoanele și familiile aflate în situații de vulnerabilitate
Articolul următorGălăţean la volanul unui autocar, deşi avea dreptul de a conduce suspendat