Campionatul European de box pentru juniori începe vineri la Galaţi

Lotul României

Campionatul European de box pentru juniori, ediţia 2019, începe vineri, 24 mai, la Galaţi, pe Patinoarul Artificial „Dunărea”.

La startul competiţiei se vor alinia peste 400 de participanţi, record pentru o reuniune europeană de acest nivel. Cei 408 pugiliști înscrişi vin din 36 de ţări şi vor lupta pentru medaliile de campioni la 13 categorii de greutate. atât la fete, cât şi la băieţi.

Oficial, Campionatul European are loc în perioada 22 mai – 2 iunie. Primele meciuri vor avea loc însă vineri, în două gale, de la orele 15.00, respectiv, 18.00. În continuare, cu excepţia unei zile libere, 29 iunie, vor avea loc câte două reuniuni pe zi, de la aceleaşi ore. Finalele se vor disputa sâmbătă, 1 iunie, tot în două gale, de la orele 13.00 şi 17.00.

Festivitatea de deschidere va avea loc pe 24 mai, de la ora 14.00. Şi-au anunţat prezenţa ministrului Tineretului și Sportului, Bogdan Matei, primarul Galațiului, Ionuţ Pucheanu, și președintele Federatiei Romane de Box, Vasile Cîtea.

Români cu şanse la titlu

România va alinia la start garnituri complete, de câte 13 sportivi, atât la masculin, cât și la feminin. Dintre pugiliştii români, Marco Manea (categoria 52 kg), vicecampionul european en-titre Adrian Preda (54 kg), Roman Samuel (57 kg) şi Alexandru Ungureanu (60 kg) sunt creditaţi cu şanse la titlul european.

Federația Romană de Box îşi doreşte, prin organizarea acestei competiţii la Galaţi, să revigoreze un centru de mare tradiție, care a dat mari campioni, precum Lucian Bute, Cristian Ciocan, Georgică Donici sau Alec Năstac. Vasile Cîtea a declarat că ideea organizării la Galaţi a competiţiei a venit de la supervizorul forului european, prezent la ediţia de anul trecut a Centurii de Aur, acesta fiind încântat atunci de condiţiile oferite de Patinoarul „Dunărea”.

Articolul precedentUnited Galaţi a pierdut a treia finală la rând în Liga I de futsal
Articolul următorŢigări de contrabandă descoperite la frontiera gălăţeană