A zecea victorie consecutivă pentru baschetbaliştii de la CSM Phoenix CSU Galați

A zecea victorie consecutivă şi-au trecut în cont baschetbaliştii de la CSM Phoenix CSU Galați, după ce s-au impus, sâmbătă, la Miercurea Ciuc, cu scorul de 89-70. Partida a contat pentru etapa a 11-a a Ligii Naţionale de baschet masculin, Grupa valorică C.

Gazdele au început foarte bine meciul şi au încheiat primul sfert cu un avans de 11 puncte. Gălăţenii şi-au revenit însă repede, au câştigat celelalte trei sferturi şi au încheiat meciul cu un avantaj substanţial. Scor final: CSM VSK Miercurea Ciuc – CSM Phoenix CSU Galați 70-89 (28-17, 20-25, 14-26, 8-21).

Pentru gălăţeni au punctat la Miercurea Ciuc: Dukity 23, Miller 21, Corpodean 15, Djordjevici 10, Perovici 10, Vlad 6, Stan 2 şi Voinescu 2.

În clasament, Phoenix Galaţi, CSM Tg. Mureş şi CSM Sighetu Marmaţiei au câte 21 de puncte, dar formaţia maramureşeană are un joc în plus disputat. Urmează în clasament echipele din Focşani şi Tg. Jiu, cu câte 18 puncte.

În etapa următoare, gălăţenii vor primi vizita celor din Sighetu Marmaţiei, pe 12 decembrie.

Articolul precedentMunicipiul Galați va avea internet gratuit în spațiile publice
Articolul următorUn gălăţean a murit asfixiat în propria locuinţă, din cauza unei ţigări