Joi, 8 septembrie 2022, la ora 07:26, Poliția Galați a fost sesizată prin apel la 112 cu privire la faptul că pe Drumul Național 26, în interiorul localității Șivița, din județul Galați, a avut loc un accident rutier.

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați au stabilit faptul că un bărbat în vârstă de 30 ani, din Republica Moldova, în timp ce conducea un TIR pe DN26, pe fondul neasigurării la schimbarea direcției de mers, ar fi intrat în coliziune lateral spate dreapta cu un microbuz transport persoane intrajudețean, care se deplasa de la Stoicani către municipiul Galați, ce era condus regulamentar de un bărbat în vârstă de 35 ani. În urma acestui eveniment rutier microbuzul s-a răsturnat și a rezultat rănirea ușoară a unui număr de 15 persoane, toate aflate în microbuz. Cele 15 victime au fost transportate la Spitalul Județean Galați și la Spitalul de copii Galați. Dintre aceștia, 7 erau adulți, cu vârste cuprinse între 18 și 55 de ani, printre care și șoferul microbuzului. De asemenea, alte 8 persoane rănite sunt adolescenți, cu vârste între 15 și 17 ani, care mergeau la cursuri la licee din municipiul Galați.

Mai multe echipaje de la ambulanță s-au deplasat la fața locului pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducători auto au fost testați alcoolscop, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri. În prezent se circulă dirijat pe un singur sens de mers.

S-a întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, urmând a fi stabilite cu exactitate împrejurările în care s-a petrecut acest eveniment rutier.

La ora 9.30 traficul a fost deblocat și se circulă normal.

foto: facebook/grupul soferilor din galati
Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorLegile Puterii | Planul „Ursula” pentru iarna lui Putin: marea RAȚIONALIZARE. România ia poziția drepți!