Vicepreședintele CJ Galați, Elena Grosu a demisionat din funcție

Vicepreședintele CJ Galați, Elena Grosu a demisionat din funcție
Joi se va alege un alt vicepreședinte al CJ Galați
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Elena Grosu (PSD), a renunţat la această funcţie, dar și la cea de consilier județean. Elena Grosu a candidat la alegerile locale din 27 septembrie 2020 pe listele Partidului Social Democrat – Organizaţia Judeţeană Galaţi şi i s-a atribuit un mandat pentru funcţia de consilier judeţean, iar în luna octombrie 2020, a fost aleasă în funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Galaţi.
În data de 18 iulie 2022, Elena Grosu a înaintat o cerere prin care a solicitat să se ia act de renunţarea la calitatea sa de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Galaţi din motive personale.
În cadrul următoarei şedinţe ordinare, ce se va desfăşura joi, 28 iulie 2022, Consiliul Judeţean Galaţi va lua act de demisia Elenei Grosu şi se va alege un nou vicepreşedinte. În aceeași ședință se va face și depunerea jurământului de către unul dintre supleanţii consilierilor judeţeni declaraţi aleşi, validaţi de Tribunalul Galaţi ca urmare a desfăşurării alegerilor locale din data de 27
septembrie 2020 și totodată se va trece la stabilirea componenţei comisiilor de specialitate ale Consiliului Judeţean Galaţi, cu modificările şi completările ulterioare.
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 20:20 - Vreme capricioasă de sărbători! Noaptea de Înviere aduce frig accentuat și instabilitate
- 20:16 - Subiectul Realitatea PLUS ia amploare majoră în presa internațională. După jurnaliștii americani, cei italieni preiau cazul deciziei CNA și trag semnalul de alarmă
- 12:26 - Astăzi este Sâmbăta Mare. Care sunt tradițiile religioase și datinile legate de ajunul Paștelui?
- 11:30 - Sfânta Lumină de la Ierusalim ajunge sâmbătă seara și în România
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News










