Este vorba de un nou centru de permanență, unde gălățenii vor putea apela în cazul urgențelor minore.

Centrul de permanență este amplasat în incinta așezământului de la Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” și poartă hramul Sfântului Luca al Crimeei. Acesta va funcționa în intervalul orar 15-8 de luni până vineri și non stop în weekend. Centrul a fost înființat cu ajutorul Episcopiei „Dunării de Jos” și fusese gândit inițial ca spațiu ce poate deservi un centru medical.

În cadrul Centrului vor activa nouă medici de familie, împreună cu asistenții lor. Salariile personalului medical va fi asigurat printr-un contract cu Casa de Asigurări de Sănătate. Este al doilea centru de acest tip din municipiu, primul fiind deschid în anul 2017 pe Drumul Viilor și deservind până acum aproximativ 30.000 de persoane.

„Încercăm să degrevăm primirile de urgență, atât de la Spitalul Județean, cât și de la Spitalul de Pediatrie, pentru că sunt cele două secții de urgență pe care le avem la nivelul municipiului Galați”, a spus primarul Ionuț Pucheanu.

„Primul centru nu este solicitat numai de cei din zonă, ci și de cei din alte zone ale orașului, dar și de cei de la țară, din comunele apropiate”, a precizat Aurel Nechita, prezent la deschiderea Centrului. „Aceste Centre oferă și tratament injectabil nocturn, iar după cum știți în urmă cu ceva ani aveam patru centre care s-au desființat din cauza încetării Contractului cu Casa de Asigurări de Sănătate”, a mai adăugat acesta.

Valoarea lucrărilor pentru amenajarea centrului medical este de 152.012,70 lei cu TVA, acestea fiind executate de către asocierea firmelor SC Torsen SRL și SC Musar SRL.

Imagine

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentBilanț COVID pentru ultimele 24 de ore: 808 cazuri noi și 23 de decese/ 464 dintre infectați se află pe secțiile ATI
Articolul următorAcuzații la adresa lui Marius Stan, fostul primar al Galațiului: un studiu copiat, plătit cu bani grei – ce răspunde fostul edil