Un cetățean român a încercat să treacă ilegal frontiera de stat

Un cetățean român a încercat să treacă ilegal frontiera de stat
Dorea să ajungă în republica Moldova pentru a-și găsi un loc de muncă
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Foltești au depistat un bărbat care intenționa să treacă ilegal frontiera de stat, din România în Republica Moldova.
În data de 14 septembrie a.c., în jurul orei 11.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti – I.T.P.F. Iași, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere, au depistat un bărbat care se deplasa pe malul românesc al râului Prut și care intenționa să treacă ilegal frontiera de stat, în Republica Moldova. Bărbatul a fost condus la sediul sectorului Poliției de Frontieră Foltești în vederea efectuării cercetărilor, în urma cărora s-a stabilit că acesta este un cetățean român, în vârstă de 33 de ani. Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că intenționa să intre ilegal pe teritoriul Republicii Moldova pentru a-și găsi un loc de muncă.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat a României.
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 15:52 - Călin Georgescu ajunge marți la Curtea Supremă
- 14:08 - Galeria Kulterra inaugurează expoziția „Filcǎi” semnată de Liviu Alexa
- 11:53 - Noi scumpiri după Paște, cât vor plăti românii pentru alimente. BNR avertizează
- 11:43 - Sorin Grindeanu, mesaj de susținere după victoria lui Peter Magyar: „România și Ungaria sunt parteneri solizi pentru NATO și UE”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News











