Teste PCR false, descoperite la controlul de frontieră în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea

Teste PCR false, descoperite la controlul de frontieră în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea
Cei doi au declarat că nu aveau cunoștință despre faptul că acestea nu ar fi autentice
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea au descoperti doi cetățeni din Republica Moldova care au prezentat autorităților competente, teste negative pentru infecția cu COVID-19, false.
La sfârșitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, pasageri într-un microbuz, doi cetățeni din Republica Moldova, un bărbat în vârstă de 36 de ani și o femeie în vârstă de 28 de ani.
La controlul de frontieră, aceștia au prezentat reprezentanților Direcției de Sănătate Publică Galați, prezenți în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, două teste PCR cu rezultate negative pentru detecția infecției cu virusul SARS-COV-2. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea testelor, au fost efectuate verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că acestea sunt false.
Cu privire la cele constatate, cei doi tineri au declarat că au efectuat testele la o clinică din Republica Moldova și nu aveau cunoștință despre faptul că acestea nu ar fi autentice.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 21:14 - „Trump vrea retragerea din NATO, dar legea îi stă în cale: reacții dure din partea Congresului și aliaților
- 18:39 - Acciza la motorină ar putea fi redusă până la 15%: decizia finală, așteptată până vineri
- 17:56 - Rețea de șoferi de TIR, destructurată în Italia: mii de litri de carburant furați și vânduți la negru
- 17:30 - Cum își menține Viktor Orbán avantajul electoral: mecanismele puterii în Ungaria
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News











