La data de 29 septembrie 2022, la ora 12:30, Secția 2 Poliție Galați a fost sesizată de un bărbat de 69 ani, din municipiul Galați, cu privire la faptul că în seara zilei de 28.09.2022, în jurul orei 21:15, în timp ce se afla în stația de transport public din cartierul Țiglina 2, strada Brăilei, în apropiere de intersecția cu bulevardul Coșbuc, o persoană necunoscută, de aproximativ 16-17 ani, l-ar fi deposedat prin smulgere de un telefon mobil. După comiterea acestei fapte, tânărul ar fi fugit pe o alee din spatele blocurilor aflate pe bulevardul George Coșbuc.

”În cauză s-a întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, iar cercetările au fost preluate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Galați – Biroul Investigații Criminale. Prejudiciul cauzat a fost de aproximativ 500 lei.” a precizat agent șef principal Stoica Ciprian Teodor, de la Compartimentil Relaţii Publice din cadrul IPJ Galați.

La data de 13 octombrie 2022, în urma investigațiilor efectuate, polițiștii au identificat prezumtivul autor, un tânăr de 18 ani, din comuna Jijila, județul Tulcea. Polițiștii gălățeni, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Măcin, l-au depistat pe cel în cauză la adresa de domiciliu și l-au condus la sediul Poliției Municipiului Galați, unde, după administrarea probatoriului în cauză, s-a dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore. Prejudiciul a fost recuperat.

În cursul zilei de astăzi, acesta va fi prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați cu propunerea luării unei măsuri preventive.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentGălățean reţinut după ce a uitat într-un autobuz o sacoşă cu două pistoale
Articolul următorUn bărbat din comuna Cuca, județul Galați, aflat sub influența alcoolului a intrat cu mașina în șanț, iar un pasager aflat pe bancheta din spate a ajuns la spital