Voleibalistele de la CSU Belor Galaţi, înfrângere fără drept de apel
Voleibalistele de la CSU Belor Galaţi au suferit o înfrângere fără drept de apel, în etapa a VII-a a Diviziei A1, în faţa formaţiei CSM Bucureşti.
Plecată fără nicio şansă în faţa unei adversare care luptă pentru titlu, echipa gălăţeană a "confirmat" şi a pierdut rapid. Bucureştencele s-au impus cu scorul de 3-0 (25-15, 25-16, 25-8), în mai puţin de o oră de joc.În clasament, CSU Belor Galaţi ocupă ultimul loc - 9, cu zero puncte, setaveraj 1-18. Trebuie precizat că echipele modeste ale campionatului, aflate pe locurile 6-8, au toate câte două victorii. În această ediţie de campionat nu va retrograda însă nimeni, datorită retragerilor şi excluderilor.În etapa următoare, a VIII-a, echipa gălăţeană va juca, în deplasare, la "U" Cluj-Napoca, pe 6 decembrie. Clujencele ocupă locul 7, cu 6 puncte, setaveraj 6-12.Deşi a făcut numeroase transferuri în vară, echipa pregătită de Ileana Berdilă nu face faţă primei divizii. Dacă nici în pauza de iarnă nu se va reuşi alcătuirea unui lot cu adevărat competitiv, gălăţencelor nu le rămâne decât să se facă de râs încă un an şi jumătate.
Citește și:
- 16:48 - Performanță spectaculoasă pentru un român în Formula 4!
- 19:33 - Cristian Chivu, desemnat antrenorul sezonului în Serie A după ce a câștigat eventul cu Inter Milano
- 14:31 - Final de eră la Manchester City. Pep Guardiola pleacă după 10 ani și 20 de trofee cucerite
- 12:40 - Surprize majore în lotul Angliei pentru Mondiale. Tuchel lasă în afară nume importante și mizează pe decizii neașteptate
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














