United Galați a câștigat și al doilea meci din semifinala cu CFR Timișoara

United Galați a câștigat și al doilea meci din semifinala cu CFR Timișoara
Astăzi își pot afla adversara din finală
CS United Galați a obținut calificarea în cea de a șaptea finală de campionat din istorie. Meciul doi al seriei din semifinale cu CFR Timișoara a fost câștigat de gruparea gălățeană, scor 4-2 (1-0) și cu scorul general 2-0 United merge pentru a șaptea oară în finala campionatului Ligii I la futsal unde va întâlni învingătoarea dintre Autobergamo Deva și FK Odorhieu Secuiesc.
În minutul 3 al meciului al doilea cu CFR Timișoara, desfășurat duminică seara în Sala Sporturilor ”Dunărea„ din Galați, Dos Santos Pele a deschis scorul din pasa lui Araujo, la o indirectă de pe linia de 6 metri. Gălățenii au mai trimis mingea în bară de două ori, prin Krstic și Pele, astfel că la pauză s-a intrat cu 1-0.
După pauză, în minutul 22, antrenorul – jucător Florin Ignat a marcat spectaculos pentru 2-0, cu un șut din afara careului ce lovit bara transversală și pe cea din dreapta porții oaspeților. Tot Ignat a marcat și pentru 3-0, în minutul 33. CFR timișoara a marcat pentru 3-1 în minutul 36, prin Nastai, dar Dos Santos Pele a urcat tabela la 4-1 în minutul 37. Un minut mai târziu Timișoara a mai marcat odată, tot prin Darius Nastai și meciul s-a încheiat cu scoruld e 4-2.
United Galați: Toniță - Cireș, Araujo, Crișan, Pelé. Rezerve: Cârdei, Oană, Crăciun, Arhire, Burdujel, Dudău, Ignat, Krstić, Boșneagă. Antrenor: Ignat.CFR 1933 Timișoara: Lungu - Nastai, Ilaș, Lupu, Toader. Rezerve: Iancu, Dan, Grosu, Buhăceanu, Bermudez, Angulo, Roșca. Antrenor: Lupu.
Pentru CS United va fi al șaptea sezon în care va juca pentru titlu după cele din: 2010-2011 jucată cu City us Târgu Mureș, 2016-2017 cu Autobergamo Deva, 2017-2018 cu Informatica Timișoara, 2018-2019 cu Imperial Miercurea Ciuc, 2019-2020 cu Imperial Miercurea Ciuc și 2021-2022 cu Autobergamo Deva.
Sala Sporturilor din Odorheiu Secuiesc va găzdui luni, 8 mai, de la ora 17.30, al doilea meci din semifinala FK Odorheiu Secuiesc – Autobergamo Deva. Harghitenii conduc cu 1-0 după succesul de la Deva, 4-1, și mai au nevoie de o victorie pentru a merge în finala cu United Galați.
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 19:18 - Fotbal: CFR Cluj continuă seria victoriilor în Superligă, 2-1 cu Petrolul Ploiești
- 19:14 - Handbal feminin: CSM București s-a calificat direct în sferturile Ligii Campionilor
- 16:58 - Superliga: Rapid - Dinamo se joacă în ciuda vremii nefavorabile
- 16:43 - Baschet: Rapid, câștigătoarea Cupei României după 31 de ani
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News










