Sporting Lieşti a spulberat Tecuciul, în ultimul amical înainte de startul campionatului
Echipa Sporting Lieşti a spulberat formaţia CS Şcolar Tecuci, în ultimul amical disputat, sâmbătă, în deplasare, înainte de startul campionatului Ligii a III-a de fotbal.
Gruparea din Lieşti şi-a încheiat seria meciurilor de verificare din campania de pregătire a noului sezon printr-o victorie cu scorul de 7-0 (4-0), în faţa "şcolarilor" din Tecuci, care s-au înscris, după mulţi ani de absenţă competiţională, în ediţia următoare a Ligii a IV-a.Conform aşteptărilor, întâlnirea a fost clar dominată de formaţia antrenată Ionuţ Niculcea, ultima achiziţie a lieştenilor, Alin Nica, venit de Umbrăreşti, reuşind să înscrie trei goluri. Celelalte puncte ale oaspeţilor au fost semnate de Ticămucă, G. Dănăilă, Maftei şi Vârlan.Sporting a început meciul de la Tecuci în următoarea componenţă: Vicol - Filimon, Dima, Maftei, Sevastian - Vârlan, Tudose - G. Dănăilă, Ticămucă, Nica - Mihu. Pe parcursul meciului au mai intrat: Bahnaşu, Hodorogea, Voicu şi Al. Dănăilă.În prima etapă din Seria I a Ligii a III-a, Sporting Lieşti va juca, sâmbătă, în deplasare, cu Sănătatea Darabani. În ediţia anterioară a campionatului, lieştenii au debutat tot la Darabani, unde s-au impus cu scorul de 2-1.
Citește și:
- 17:47 - Cristi Chivu, mesaj înainte de Cupa Mondială: echipa surpriză pe care o vede periculoasă
- 15:48 - Cutremur în Ștefan cel Mare! Dinamo a anunțat plecarea lui Zeljko Kopic după aproape 3 ani
- 08:01 - Liverpool l-a numit pe Andoni Iraola antrenor principal, după demiterea lui Arne Slot
- 19:23 - Sabrina Voinea, acuzată că și ar fi bătut iubitul la un complex sportiv din Capitală. Poliția a deschis anchetă
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














