Oțelul a învins satelitul echipei FC Botoșani și continuă să rămână fără gol primit
Oțelul a învins satelitul echipei FC Botoșani și continuă să rămână singura echipă din Liga a III-a fără gol primit, după primele şase etape ale campionatului.În meciul disputat, sâmbătă seara, pe stadionul "Oţelul", formaţia gălăţeană a obţinut o victorie clară, deşi cele două echipe au fost la egalitate mai bine de două treimi din meci. După o primă repriză încheiată cu scorul de 0-0, noul antrenor al Oţelului, Alin Pânzaru, aflat la primul meci pe banca gălăţenilor, a făcut o schimbare care s-a dovedit decisivă.Tehnicianul l-a trimis în teren nigerianul Konyeha Godwin Onyeka, care a debutat astfel în tricoul roş-alb-albastru. Mijlocașul nigerian a deschis scorul în minutul 65, după o pasă primită de la Iorga, iar în minutul 74 a punctat pentru 2-0, finalizând o minge transmisă de Antohi. După cele două goluri ale mijlocașului ofensiv de 26 de ani, oaspeţii au cedat definitiv şi, în minutul 86, au înscris în propria poartă, prin Corban, pentru scorul final de 3-0.Oţelul a început meciul în formula: Iliescu - David, Ghiocel, Puțanu, Sălăgeanu - Stoian, Zaharia, Antohi, Crihană, Iorga - Matei. Au mai jucat: Konyeha, Cîrjan, Vasile şi Moglan.După șase etape, SC Oțelul conduce în clasamentul Seriei I, cu 16 puncte, din cinci victorii şi o remiză, golaveraj 13-0, fiind singura echipă din toate cele cinci serii ale Ligii a III-a fără gol primit.În etapa a VII-a, Oțelul va juca pe terenul nou-promovatei Șomuz Fălticeni, pe 6 octombrie, de la ora 15.00. Următorul meci al gălăţenilor pe teren propriu va fi împotriva CSM Focșani, pe teren propriu, pe 13 octombrie.
Citește și:
- 12:32 - „Mister Double” Chivu, elogiat de presa italiană după sezonul de vis cu Inter
- 11:07 - Ioan Varga vrea să-l readucă pe Edi Iordănescu la CFR Cluj
- 09:37 - Reacția lui Cristi Chivu după triumful din Cupa Italiei: „Suntem fericiți pentru ceea ce am realizat”
- 08:06 - Paris Saint-Germain, campioana Franței pentru a 14-a oară! Al cincilea titlu consecutiv pentru parizieni după 2-0 cu RC Lens
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News












