Ion Gigi se alătură marilor glorii care revin la Oţelul Galaţi
Fostul fundaş Ion Gigi se alătură marilor glorii care revin la SC Oţelul Galaţi, noua echipă creată de suporteri pentru a înlocui formaţia falimentată sub patronajul lui Dan Adamescu.
După numirea lui Valentin Ștefan în funcţia de director general și reinstalarea ca antrenor principal a lui Stelian Bordieanu, Oţelul l-a cooptat în echipa managerială pe Ion Gigi, un alt jucător emblematic în istoria "roş-alb-albastră", component al primei generaţii de legendă a fotbalului gălăţean, cea din anii ’90.Ion Gigi, care va ocupa funcţia de team-manager, "completează stafful managerial în misiunea clubului de a readuce Oțelul în prim planul fotbalului românesc", conform unui comunicat al SC Oţelul. "Este o mare bucurie, după atâţia ani pe care i-am simţit ca un exil din comunitatea oţelară", a spus Ion Gigi, la prima întâlnire cu echipa şi stafful tehnic.
175 de meciuri pentru Oţelul

Născut la Galaţi, pe 15 septembrie 1967, fundaşul central renumit pentru forţa şutului, care l-a ajutat să marcheze multe goluri de la mare distanţă, a fost în lotul echipei de seniori a Oţelului încă de la vârsta de 16 ani. A disputat în tricoul Oţelului 175 de partide numai în prima ligă. A mai jucat la Universitatea Cluj, Ceahlăul Piatra Neamţ, Dacia Unirea Brăila şi şi-a încheiat cariera în Germania, la Sandhausen.După ce şi-a pus ghetele în cui, a devenit antrenor şi a pregătit formaţiile Oţelul Galaţi, Petrolul Moinești, FC Vaslui, Dacia Unirea Brăila şi Prefab Modelu. Ion Gigi s-a retras din lumea fotbalului în 2007.
Citește și:
- 10:45 - Rică Răducanu, devastat de durere: ”S-a dus Mircică al meu. Să le povestiţi, tată, la toţi cine a fost Mircea Lucescu”
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 18:18 - Românii protestează pașnic, miercuri, în fața sediului CNA. Oamenii sunt revoltați de decizia de suspendare a licenței realitatea Plus
- 16:41 - Situație critică pentru Mircea Lucescu: medicii au descoperit AVC-uri și trombembolism pulmonar
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News











