HANDBAL MASCULIN: ROMÂNIA OBȚINE CALIFICAREA LA EUROPEANUL DIN 2026

HANDBAL MASCULIN: ROMÂNIA OBȚINE CALIFICAREA LA EUROPEANUL DIN 2026
România risca să rateze calificarea, însă Portugalia a învins Israelul cu 34-33
Naţionala masculină de handbal a României s-a calificat dramatic la turneul final al Campionatului European - EHF EURO 2026, deşi a fost învinsă de Polonia cu scorul de 30-29 (15-14), duminică seară, la Gorzow Wielkopolski, în ultimul meci din Grupa 8-a a preliminariilor.
Finalul a fost unul pe muchie de cuţit, tricolorii pierzând la limită, după ce au condus cu 27-26.
Polonia a avut 24-20, dar tricolorii au reuşit să marcheze cinci goluri consecutive, notează Agerpres.
România risca să rateze calificarea, însă Portugalia a învins Israelul cu 34-33, la Constanţa, printr-un gol marcat în ultima secundă. Lusitanii au avut 33-29, dar Israelul a marcat de patru ori la rând, reuşind egalarea.
Echipa antrenată de George Buricea a fost în avantaj în primele minute, după care Polonia a preluat controlul şi a avut în câteva rânduri avantaj de trei goluri. În repriza secundă, gazdele au condus şi la patru goluri (23-19, 24-20), dar nu a reuşit să tranşeze jocul, iar victoria a fost una la limită, după ce tricolorii nu au reuşit să păstreze avantajul obţinut la un moment dat.
În clasament, pe primul loc s-a clasat Portugalia, cu 9 puncte, urmată de Polonia (6 puncte), România (5 puncte) și Israel (4 puncte), potrivit Radio România Sport.
Primele două clasate din cele opt grupe, precum şi cele mai bune patru formaţii de pe locul al treilea se califică la turneul final.
Turneul final va avea loc în Danemarca, Norvegia şi Suedia, în perioada 15 ianuarie-1 februarie 2026.
Citește și:
- 18:47 - Gabriela Ruse, înfrângere dramatică în fața Elenei Rybakina la WTA Madrid
- 18:25 - Sorana Cîrstea, calificare spectaculoasă în turul 3 la WTA Madrid: victorie în două seturi
- 16:39 - Jucătorii de la FCSB îl vor pe Andrei Prepeliță antrenor! Variantă surpriză după plecarea lui Mirel Rădoi
- 12:01 - Daniel Pancu, despre problema fotbalului românesc: „Cel mai mult suferim la cei care-i antrenează”
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














