Gălăţeanca Elena Andrieş, de trei ori campioană europeană la haltere

elena-andries foto arhivă
Gălățeanca Elena Andrieș, cu dublă legitimare CS Olimpia București și CSU Galaţi, de trei ori campioană europeană la Batumi (Georgia).
Elena Andrieș (categoria 49 de kg) a obținut aurul european la total, cu 190 de kg, realizând astfel și un record personal.”Sunt foarte mulțumită pentru ceea ce am realizat, m-am așteptat să câștig. Vreau să mulțumesc Federației Române de haltere, Clubului Olimpia București și antrenorilor care au fost alături de mine”, a declarat Elena Andrieș.Cel mai mare salt este la stilul ”smuls”, unde a ridicat 87 kg, faţă de 79 kg la ediția precedentă a ”Europenelor” sau 83 de kg, în toamnă, la ”Mondiale”.La stilul ”aruncat”, a avut 103 kg, cu care avea asigurată deja medalia de aur. A ratat încercarea de la 105 kg.”Este un rezultat bun, e în zona de 200 kg, iar cu aceste cifre va avea de spus un cuvânt și la Olimpiadă”, a precizat Costel Dimofte, antrenorul de la CS Universitatea al Elenei.După Campionatul European, urmează ”Cupa României” la seniori, 23 - 24 aprilie, la București, continuând pregătirea pentru Mondiale. ”Dacă mai apare vreo Cupă pentru calificări la JO, Andrieș va merge și acolo, căci trebuie să acumuleze un număr de puncte pentru olimpiadă”, a precizat Dimofte.Astăzi concurează și Andreea Penciu (CS Universitatea, categoria 59 kg), alături de alte 14 sportive, în timp ce gălățeanul Paul Dumitrașcu (legitimat la Steaua, categoria 73 kg) va intra în concurs mâine.
Citește și:
- 10:45 - Rică Răducanu, devastat de durere: ”S-a dus Mircică al meu. Să le povestiţi, tată, la toţi cine a fost Mircea Lucescu”
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 18:18 - Românii protestează pașnic, miercuri, în fața sediului CNA. Oamenii sunt revoltați de decizia de suspendare a licenței realitatea Plus
- 16:41 - Situație critică pentru Mircea Lucescu: medicii au descoperit AVC-uri și trombembolism pulmonar
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News











