Fetele de la Universitatea Galați au debutat cu victorie în Liga I de fotbal
Fetele de la FC Universitatea Galați au debutat cu o victorie în Liga I de fotbal, reușind să câștige cu scorul de 4-0 (1-0) partida cu CSS Târgovişte.
Meciul, disputat pe Stadionul "Siderurgistul" din Galaţi, a fost dominat de echipa gazdă, care s-a impus cu un scor categoric, prin golurile înscrise de Loredana Nica (min. 40, 68 şi 89) şi Monica Benţoiu (min. 87).Întâlnirea a fost restanţă din prima etapă a competiţiei, fiind amânată datorită prezenţei mai multor jucătoare din formaţia gălăţeană la echipa naţională de futsal. În celelalte meciuri disputate ieri: Universitatea Alexandria - Fair-Play București 4-0 şi Fortuna Becicherecu Mic - "U" Olimpia Cluj 0-5.În urma victoriei de astăzi, formaţia gălăţeană se află pe locurile 3-4 în clasament, la egalitate cu Alexandria, fiind devansată de campioanele de la Olimpia Cluj şi Vasas Femina Odorhei.În meciul următor, contând pentru etapa a III-a, Universitatea Galaţi va juca, pe teren propriu, cu Olimpia Cluj, pe 23 septembrie. În jocul din runda a II-a, reprogramat pe 26 septembrie, gălăţencele vor întâlni, în deplasare, formaţia timişeană Fortuna Becicherecu Mic.
Citește și:
- 17:47 - Cristi Chivu, mesaj înainte de Cupa Mondială: echipa surpriză pe care o vede periculoasă
- 15:48 - Cutremur în Ștefan cel Mare! Dinamo a anunțat plecarea lui Zeljko Kopic după aproape 3 ani
- 08:01 - Liverpool l-a numit pe Andoni Iraola antrenor principal, după demiterea lui Arne Slot
- 19:23 - Sabrina Voinea, acuzată că și ar fi bătut iubitul la un complex sportiv din Capitală. Poliția a deschis anchetă
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














