Echipa de fotbal feminin FC Universitatea Galaţi a pierdut în Timiş
Echipa de fotbal feminin FC Universitatea Galaţi a pierdut, miercuri, în deplasare, meciul contra formaţiei Fortuna Becicherecu Mic (Timiş), cu scorul de 2-1 (2-1).
Partida din satul bănăţean, situat la 17 kilometri de Timişoara, a început bine pentru echipa gălăţeană, care a deschis scorul prin Maria Stamate, în minutul 10. Gazdele au întors însă rezultatul până la pauză, reuşind să înscrie două goluri. În repriza a doua, Universitatea a dominat, deşi a jucat multă vreme în inferioritate, după eliminarea Monică Benţoiu (min. 65), dar nu a reuşit să mai marcheze.Antrenorii Gabriel Călinescu şi Alexandru Caracaş au început meciul în formula: Mirela Abălaşei - Alexandra Ivan, Nina Anca, Dumitriţa Prisăcari, Ana Arnăut - Lidia Moacă - Maria Stamate, Loredana Nica, Monica Benţoiu, Carmen Marcu - Andreea Surcică. Au mai intrat: Irina Topal, Roxana Ioan, Elena Răduc şi Adelina Ioan.În clasament, după trei etape, Universitatea Galaţi se află pe locul 5, cu 3 puncte, golaveraj 5-4. Pe primele locuri, Olimpia Cluj - 9 puncte, Universitatea Alexandria şi Femina Odorhei - 6 puncte.În etapa a IV-a, FC Universitatea va sta, adversara sa, CFR Timişoara, anunţându-şi retragerea din campionat. Astfel, următorul meci al gălăţencelor va fi pe 14 octombrie, cu Universitatea Alexandria, în deplasare.
Citește și:
- 20:49 - Simona Halep, ovații la Cluj înainte de meciul de retragere: „M-ați copleșit”
- 19:14 - Sorana Cîrstea, tot mai departe de retragere? Anunțul care schimbă perspectiva asupra viitorului său
- 14:40 - Situație fără precedent pentru Cristiano Ronaldo înainte de CM 2026! Cifra care îi îngrijorează pe portughezi
- 21:49 - Florentin Petre pleacă de la Dinamo! Mesajul emoționant prin care clubul și-a luat rămas-bun de la legenda din Ștefan cel Mare
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News

























