Echipa de fotbal a Universităţii "Dunărea de Jos" a promovat în Liga a III-a

csu
Echipa de fotbal a Universităţii "Dunărea de Jos" a promovat în Liga a III-a, după ce s-a impus cu scorul de 3-0 (0-0) în meciul retur al barajului.
În disputa cu formaţia buzoiană Team Săgeata, gălăţenii au câştigat meciul tur, care a avut loc săptămâna trecută, pe teren propriu, cu scorul de 2-1. A doua manşă s-a disputat, sâmbătă după-amiază, în comuna Săgeata şi s-a încheiat cu victoria clară a oaspeţilor. Autorii golurilor au fost: Adrian Grigoraş (min. 54 şi 88, ultimul din penalty) şi Frunză (min. 64).În ediţia viitoare a Ligii a III-a, județul Galați va fi reprezentat de trei echipe: SC Oțelul Galați, Sporting Lieşti şi ACS Universitatea "Dunărea de Jos" Galaţi.Formaţia universităţii a fost reînfiinţată în urmă cu doi ani şi este continuatoarea echipei CSU Galaţi, grupare care juca finala "Cupei României" în 1976. Echipa universităţii gălăţene a câştigat ultimele două ediţii ale campionatului judeţean de fotbal - Liga a IV-a. Anul trecut, gălăţenii au pierdut însă barajul de promovare, în faţa grupării brăilene CS Făurei, patronată de cunoscutul jucător Bănel Nicoliţă.
Citește și:
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 18:18 - Românii protestează pașnic, miercuri, în fața sediului CNA. Oamenii sunt revoltați de decizia de suspendare a licenței realitatea Plus
- 16:41 - Situație critică pentru Mircea Lucescu: medicii au descoperit AVC-uri și trombembolism pulmonar
- 13:56 - Mircea Lucescu ar putea fi conectat la o inimă artificială: medicii decid dacă îl OPEREAZĂ astăzi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News











