CSM Galați a obținut a doua victorie în LNBM

CSM Galați a obținut a doua victorie în LNBM
Victorie la 22 de puncte în fața constănțenilor
Într-o partidă disputată în Sala Polivalentă din Constanța, CSM Galați a trecut de BC Athletic Constanța cu scorul de 82 la 60 și a obținut a 2-a victorie stagională, în cele 5 turnee care s-au desfășurat până acum. Gălățenii s-au impus cu 82-60 (23-20,17-9, 32-25, 10-16).
Partida a demarat sub semnul echilibrului, dar gălățenii au preluat conducerea pe finalul primelor 10 minute de joc după un coș reușit de Vlad și a unor libere transformate de Sturanovic, 23 - 20.
CSM Galați a reușit să își impună ritmul de joc pe parcursul sfertului secund, în special pe partea defensivă dacă luăm în calcul faptul că ofensiva lui Athletic Constanța nu a reușit să înscrie decât 9 puncte pe tot parcursul sfertului, iar la pauza mare scorul a fost 40-29.
Orbeanu a înscris primele puncte ale sfertului trei, 40-31, dar gălățenii au continuat să impună ritmul și s-au distanțat în scurt timp la peste 20 de puncte grație unui coș reușit de Vlad Negoitescu, 54-33. Diferența a continuat să crească în favoarea jucătorilor antrenați de Florin Nini, iar același Negoițescu a stabilit scorul de la care urma să înceapă sfertul decisiv cu o triplă, 72-44.
În linii mari diferența s-a păstrat până aproape de finalul confruntării, când Ștefan Mâinea, Gribinic și Trandafir au reușit un run 7-0, un run care a stabilit scorul final al confruntării, 82-60 în favoarea lui CSM Galați.
Peantru CSM Galați au marcat: Ken Hamilton - 18 puncte; Tarik Bruncevic - 17 puncte; George Vlad - 13 puncte; Joshua Brown - 12 puncte; Vlad Negoițescu - 11 puncte; Maksim Sturanovic - 10 puncte; Rareș Ardelean -1 punct.
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 16:48 - Performanță spectaculoasă pentru un român în Formula 4!
- 19:33 - Cristian Chivu, desemnat antrenorul sezonului în Serie A după ce a câștigat eventul cu Inter Milano
- 14:31 - Final de eră la Manchester City. Pep Guardiola pleacă după 10 ani și 20 de trofee cucerite
- 12:40 - Surprize majore în lotul Angliei pentru Mondiale. Tuchel lasă în afară nume importante și mizează pe decizii neașteptate
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














