Politica· 2 min citire

PNL A SESIZAT BEC CU PRIVIRE LA PROIECTUL CARE AR PERMITE CANDIDATURA PREȘEDINTELUI IOHANNIS LA PARLAMENTARE

PNL A SESIZAT BEC CU PRIVIRE LA PROIECTUL CARE AR PERMITE CANDIDATURA PREŞEDINTELUI IOHANNIS LA PARLAMENTARE

PNL A SESIZAT BEC CU PRIVIRE LA PROIECTUL CARE AR PERMITE CANDIDATURA PREŞEDINTELUI IOHANNIS LA PARLAMENTARE

Realitatea de Galati
Scris de Realitatea de Galati Publicat: 23 sept. 2024, 11:29

Sesizarea a fost făcută în baza opiniei Consiliului Legislativ

PNL a sesizat Biroul Electoral Central pentru a se pronunța în legătură cu proiectul de modificare a Legii 208/2015, care ar permite candidatura președintelui Klaus Iohannis la alegerile parlamentare.

Potrivit PNL, sesizarea a fost făcută în baza opiniei Consiliului Legislativ despre acest proiect.

În consecință, PNL nu va pune pe ordinea de zi a Biroului Permanent al Senatului dezbaterea acestui proiect până când nu va primi un răspuns din partea BEC, au transmis liberalii.

Parlamentarii PNL Daniel Fenechiu și Gabriel Andronache au depus, miercurea trecută, la Parlament, o propunere legislativă care prevede că președintele României poate candida, în ultimele 3 luni ale mandatului, ca independent pe listele unui partid sau alianțe la alegerile parlamentare. Proiectul modifică, în acest sens, articolul 52 din legea privind alegerea Senatului și Camerei Deputaților.

"Președintele României, în funcție de data alegerii Camerei Deputaților și Senatului, dacă se află în ultimele 3 luni ale mandatului, poate candida ca independent pe listele unui partid politic, unei alianțe politice sau unei alianțe electorale pentru obținerea unui mandat de senator sau de deputat. În cazul în care este ales senator sau deputat, președintele României este obligat, după validare, să opteze între calitatea de senator sau deputat și cea de președinte", stipulează proiectul.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul PNL, cu mai multe observații. ''Apreciem că președintele României are dreptul de a candida pentru funcția de senator sau deputat pe lista unui partid politic, unei alianțe politice sau electorale, chiar și în lipsa normei preconizate'', se arată în avizul dat de Consiliul Legislativ.

Biroul Permanent Național al PSD s-a reunit luni în ședință pentru a discuta și despre poziția pe care social-democrații o vor avea față de proiectul PNL.

AGERPRES

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News

Mai multe știri din Politica