Pas cu pas: Care este calendarul formării noului guvern după desemnarea lui Tomac

Eugen Tomac
Președintele României Nicușor Dan l-a desemnat, la 4 iunie 2026, pe Eugen Tomac pentru funcția de prim-ministru, în baza Articolului 85 din Constituție.
În termen de 10 zile de la această desemnare, premierul desemnat Eugen Tomac trebuie să întocmească lista cu membrii guvernului și programul de guvernare și să le trimită pentru dezbatere Camerei Deputaților și Senatului (art. 103, alin. 2 din Constituție), informează Agerpres.
Birourile Permanente ale celor două camere transmit programul de guvernare și lista Guvernului tuturor deputaților și senatorilor, se arată în Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului (sursa: https://www.cdep.ro/ords/pls/dic/site.page?den=act5_1&par1=0).
Tot Birourile Permanente stabilesc data ședinței comune a comisiilor permanente și a ședinței comune a celor două camere, în cadrul cărora vor avea loc audierile miniștrilor respectiv dezbaterea programului de guvernare. Ședința comună nu poate fi stabilită la o dată care să depășească 15 zile de la primirea programului și a listei Guvernului.
Fiecare candidat pentru funcția de ministru, din lista noului guvern, va fi audiat de către comisiile de specialitate ale celor două camere. Candidații vor primi din partea comisiilor avize consultative, pe care le motivează și le prezintă premierului desemnat. În situația în care un membru de pe lista noului guvern primește un aviz nefavorabil, premierul desemnat poate veni cu o nouă propunere sau poate să mențină propunerea inițială. Dacă premierul vine cu o nouă propunere, aceasta va fi supusă audierii.
După audieri și acordarea avizelor, se convoacă ședința comună a camerelor, în cadrul căreia premierul desemnat prezintă parlamentarilor lista de miniștri și programul de guvernare. Urmează dezbaterile pe marginea programului și listei cu membrii guvernului, astfel încât, la cererea liderilor de grup, președintele de ședință le dă cuvântul pentru exprimarea punctelor de vedere.
După încheierea dezbaterilor, deputații și senatorii votează, cu majoritate absolută, propunerea de acordare a încrederii Guvernului. Votul este secret cu bile.
Rezultatul votului este consemnat într-un proces verbal, iar acordarea votului de încredere se materializează printr-o hotărâre a Parlamentului, care se semnează de către președintele Camerei Deputaților și președintele Senatului și se înaintează de îndată Președintelui României pentru a numi Guvernul.
Primul-ministru și membrii Guvernului vor depune individual jurământul în fața Președintelui României. Guvernul, precum și fiecare ministru în parte își exercită mandatul, începând cu data depunerii jurământului.
În cazul în care Guvernul nu a fost validat în parlament, președinții celor două camere îl informează de îndată pe Președintele României, în vederea desemnării unui alt candidat pentru funcția de prim-ministru.
Citește și:
- 20:04 - Petrișor Peiu atacă desemnarea lui Eugen Tomac: „Nu este tehnocrat, ci un activist de partid”
- 18:37 - Cine este Eugen Tomac, premierul desemnat de Nicușor Dan. Din Basarabia la vârful politicii europene
- 18:20 - Premierul desemnat, Eugen Tomac: Voi prezenta Parlamentului României o echipă de specialiști, un guvern tehnic, nu unul politic
- 18:15 - Nicușor Dan i-a dat primele indicații premierului desemnat Tomac: Direcție pro-occidentală, păstrarea stabilității financiare...
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News













