1.500 de legumicultori gălăţeni au primit bani de la stat pentru a cultiva roşii
1.500 de legumicultori gălăţeni au primit anul acesta bani de la stat pentru a cultiva roşii, judeţul nostru fiind pe locul al doilea în ţară în privinţa numărului de beneficiari ai programului național de sprijin pentru producătorii de tomate.
Potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii, numărul total al beneficiarilor a fost, la nivel naţional, de 10.924, iar cei mai mulți au provenit din județele Olt (3.805), Galați (1.505), Giurgiu (1.427) și Dolj (1.326). Suma totală plătită legumicultorilor români în cadrul acestui program a fost de peste 150 milioane de lei.Dintre cei 1.500 de gălăţeni, circa 1.000 sunt din comuna Matca, "patria" legumelor din judeţ. La Matca, în jur de 4.000 de familii se ocupă cu legumicultura, iar aproximativ 15% din solariile din România, respectiv 800 de hectare, se află în localitatea de lângă Tecuci.Anul trecut au beneficiat de bani prin acest program 1.211 fermieri gălăţeni (locul al treilea pe ţară), cei mai mulţi provenind din Matca, Corod, Umbrăreşti, Drăgăneşti, Barcea, Munteni şi Valea Mărului.
Programul de sprijin "Tomate româneşti"
Programul de sprijin pentru tomate, cultivate în sere sau solarii, cu ajutorul căruia producătorii agricoli din România sunt susținuți, se află în al doilea an de implementare. Scopul programului "Tomate româneşti" este de a se asigura necesarul de consum intern de roşii proaspete din producția autohtonă, începând din luna mai și până în luna decembrie.Pentru a fi eligibili la acordarea ajutorului de minimum 3.000 de euro/an pentru cultura de tomate, beneficiarii trebuie, printre altele, să dețină o suprafață cultivată cu tomate în spații protejate de cel puțin 1.000 mp, să obțină o producție de minimum 2 kg tomate/mp, dar și să valorifice o cantitate de tomate de cel puțin 2.000 kg, dovedită cu documente justificative.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 15:14 - România, tot mai dependentă de gazul extern. Importurile au crescut masiv, pe fondul declinului extracției interne
- 12:32 - Ciobanii din Sibiu se revoltă față de acordul Mercosur
- 19:34 - România: făină ieftină, pâine scumpă. De ce produsele de bază costă mai mult decât în Spania sau Italia
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)









