Zi decisivă pentru Vlad Pascu. Tânărul drogat află astăzi pentru ce faptă va fi judecat

Zi decisivă pentru Vlad Pascu. Tânărul drogat află astăzi pentru ce faptă va fi judecat
Acesta va di acuzat de omor calificat sau ucidere din culpă
Zi decisivă pentru Vlad Pascu. Drogatul ucigaș află, astăzi, dacă magistrații il vor judeca pentru omor calificat sau pentru ucidere din culpă. Decizia va fi anuntată la doar două zile după ce rudele celor două victime moarte au fost umilite iar. Și asta pentru că instanța a decis respingerea strămutării dosarului.
Cel de-al treilea termen în procesul lui Vlad Pascu, autorul teribilului accident de la 2 Mai, în urma căruia au murit doi tineri, are loc, joi, la Judecătoria Mangalia. Instanţa ar putea analiza cu acest prilej schimbarea încadrării juridice solicitată de familiile victimelor.
Judecătoria Mangalia a anunţat că acest proces urmează să fie reluat joi, de la ora 10.00. La termenul precedent a fost depusă o cerere de schimbare a încadrării juridice, iar aceasta ar putea fi analizată în această şedinţă.Reamintim că Vlad Pascu a fost trimis în judecată, în luna octombrie a anului trecut, pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive.La termenul din 14 martie a fost admisă solicitarea lui Pascu de judecare în procedură simplificată, prin care pedeapsa este redusă cu o treime.Primul termen în procesul lui Vlad Pascu a avut loc pe 22 februarie, la ora 9.00, la Judecătoria Mangalia. Dosarul a fost amânat pentru ora 12.30 deoarece Pascu avea termen şi la Tribunalul Constanţa, pentru a scăpa de arestul preventiv, dar acea cerere a fost respinsă.
Citește și:
- 16:26 - Criza combustibililor pune presiune pe statele europene: UE cere pregătiri pentru scenarii de urgență
- 16:21 - Doliu în România! Liviu Maior, fost ministru al Educației și lider al lui U Cluj, a murit la 85 de ani
- 15:55 - Cine sunt oamenii din spatele fotografiilor operațiunii de kompromat
- 15:48 - Donald Trump, avertisment dur către Iran privind Strâmtoarea Ormuz: „Veți trăi în Iad”
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News











