Video: Cercetați pentru punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară

Video: Cercetați pentru punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară
Au fost descoperite și indisponibilizate 1.256 de articole de îmbrăcăminte, încălțăminte și jucării contrafăcute
La data de 30 martie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Galați au efectuat 4 percheziții domiciliare, în municipiul Galați, în vederea administrării probatoriului, în trei dosare penale, în care se efectuează cercetări pentru punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară, cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.
În urma perchezițiilor, efectuate la punctele de lucru a 3 societăți comerciale, au fost descoperite și indisponibilizate 1.256 de articole de îmbrăcăminte, încălțăminte și jucării contrafăcute, în valoare de 69.028 de lei.
De asemenea, au fost ridicate documente de evidență contabilă și extracontabilă, care atestă comercializarea unor astfel de produse.
Totodată, a fost aplicată și o sancțiune contravențională, în valoare de 20.000 de lei, în baza Ordonanței de Urgență nr. 28/1999, republicată, privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, fiind confiscați 5.821 de lei.
La acțiune au participat și polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic Galați.
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 08:05 - Calendar ortodox, 28 mai 2026. Ce sărbătoare este astăzi
- 08:00 - Valeriu Iftime a explodat după eșecul celor de la Botoșani cu FCSB: „E o echipă slabă!”
- 07:54 - Cristian Mungiu, moment neașteptat pe aeroport după Palme d'Or: „Cred că am găsit singurul francez care nu știa ce este”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














