Vaccinul antigripal lipseşte din toate farmaciile gălăţene

vaccin
Vaccinul antigripal lipseşte din toate farmaciile gălăţene, în condiţiile în care Ministerul Sănătăţii a declarat oficial epidemie de gripă în România.
Colegiul Farmaciştilor din Galaţi a precizat că lipsa vaccinului este cauzată de stocurile insuficiente existente la nivel naţional şi nu de lipsa de interes a farmaciilor pentru acest produs. "Farmaciile au realizat toate demersurile necesare pentru a răspunde nevoii cererilor de vaccin antigripal de la pacienţi. Farmaciştii nu au putut însă să se aprovizioneze, întrucât distribuitorii nu mai au în stoc vaccin gripal", se arată într-un material remis presei de asociaţia profesională gălăţeană.Anunţul reprezentanţilor farmaciştilor gălăţeni vine în contextul în care Ministerul Sănătăţii a susţinut faptul că farmaciile nu doresc să se aprovizioneze cu vaccin antigripal. Conform Colegiului Farmaciştilor din Galaţi, numărul disponibil de doze de vaccin, din cele două produse existente pe piaţa din România, era, la nivelul judeţului Galaţi, de numai 11, în cursul zilei de miercuri. La nivel naţional, erau disponibile doar 6.455 de doze de vaccin antigripal.În urma deciziei de a se declara epidemie de gripă, conducerile spitalelor din judeţul Galaţi au decis să menţină măsura, luată în urmă cu două săptămâni, de reducere a intervalului orar destinat vizitării pacienţilor internaţi. Practic, în vreme ce în unele secţii aparţinătorii pot intra zilnic doar pe parcursul unei ore, în alte secţii accesul a fost restricţionat complet, pentru a se împiedica sporirea numărului de cazuri de gripă şi viroze respiratorii.
Citește și:
- 07:36 - Iarna a blocat România. Drumuri închise, zeci de camioane în așteptare și haos pe aeroporturi
- 07:21 - România rămâne sub asediul iernii. Ce drumuri sunt blocate și ce porturi rămân închise
- 07:17 - După ce viscolul a făcut prăpăd în țară, meteorologii spun că ne așteptăm la o perioadă de ploi
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News



_4f88515c25_a3b9209761.webp)







