Un gălăţean a murit carbonizat, din cauza rufelor puse la uscat

incendiu
Un gălăţean în vârstă de 65 de ani a murit carbonizat, duminică după-amiază, din cauza rufelor puse la uscat pe un burlan încins.
Tragedia s-a petrecut în satul Cosiţeni, din comuna gălăţeană Brăhăşeşti. În jurul orei 16.00, vecinii au observat flăcări violente ieşind din casă şi au sunat la 112. Două autospeciale de la Detaşamentul de pompieri din Tecuci au fost trimise în zonă, dar maşinile n-au putut ajunge în apropierea locuinţei în flăcări, din cauza terenului accidentat."Intervenţia a fost extrem de grea, din cauza lipsei căilor de acces şi a terenului accidentat, acoperit cu zăpadă, care nu a permis înaintarea autospecialelor. Militarii au făcut cordoane de furtunuri, de 200-300 de metri, pentru a putea ajunge la locuinţă", a declarat lt. col Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi.După trei ore de luptă cu flăcările, pompierii au lichidat incendiul, dar au descoperit în casă cadavrul carbonizat al proprietarului, care nu mai apucase să părăsească locuinţa. În acelaşi timp, mai mult de un sfert din acoperişul casei a fost mistuit de flăcări, la fel ca şi mobilierul şi tâmplăria dintr-o cameră.Potrivit primelor concluzii ale specialiştilor de la ISU Galaţi, cauza incendiului ar fi fost un burlan încins pe care s-ar fi pus materiale combustibile, cel mai probabil rufe la uscat.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














