Un fost fotbalist la Dunărea Galați, devenit unul dintre cei mai cunoscuți rapperi români, a murit la 37 de ani

Un fost fotbalist la Dunărea Galați, devenit unul dintre cei mai cunoscuți rapperi români, a murit la 37 de ani
Soția a sunat la 112 și a anunțat că soțul ei a căzut în imobilul de domiciliu, din Balotești, și nu mai reacționează
Nosfe, unul dintre cei mai apreciați rapperi din România a murit la doar 37 de ani. Acesta a decedat la scurt timp după ce a susținut un concert. Cu doar câteva ore înainte să moară, NOSFE ar fi susținut alături de Șatra Benz un concert la Romaero, în cadrul evenimentului Trap Attack. Iar cu aproximativ 48 de ore înainte de anunțul trist, NOSFE a lansat melodia și videoclipul „N-am de dat”, alături de Guess Who, Aura și Prny.
„La data de 16 octombrie, în jurul orei 3:26, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat de către o femeie, cu privire la faptul că, soțul acesteia a căzut în imobilul de domiciliu, din Balotești, și nu mai reacționează. Imediat, polițiștii orașului Otopeni s-au deplasat la fața locului, pentru efectuarea activităților din competență, unde au identificat persoana în cauză, respectiv un bărbat în vârstă de 37 de ani.
De asemenea, la fața locului s-a deplasat și un echipaj medical, care a constatat decesul bărbatului respectiv. S-a relaționat cu medicul legist, care s-a deplasat la fața locului, iar după examinarea medico legală externă, trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Ilfov, pentru efectuarea necropsiei”, se arată în comunicatul Poliției.
Nosfe, pe numele său real, Darius Crețan, cânta solo, dar și în trupa Șatra Benz. Anunțul a fost făcut de Rava pe rețelele de socializare.
„Cu regret si durere va anunțam ceva ce nu ne-am fi dorit sa va anunțam niciodată. Fratele nostru NOSFE a plecat dintre noi azi noapte. Ne aflam într-o situație delicata si procesam cu greu pierderea. Orice gând bun si orice susținere morala ajuta enorm. Momentan e tot ce putem comunica. Te iubim frate! Somn senin si trecere lină!”, se arată în postarea de pe Facebook.
În urmă cu ceva vreme, cântărețul povestea că a jucat fotbal 7 ani la Dunărea Galați, fiind atacant.
„Am jucat șapte ani, la Dunărea Galați. Eram atacant, la mălai, că n-aveam tehnică, doar viteză și forță. Apoi, când ajungeam în fața porții, dădeam cele mai dubioase goluri. Dar știi mentalitatea bărbatului: important e să intre.
Eram foarte muncitor și asta mă ținea titular, plus că, într-adevăr dădeam multe goluri. Îmi amintesc cum nu mă duceam la școală pentru a lua parte la două antrenamente pe zi. Jucam fotbal în picioarele goale, pe ciment, în fața blocului, vara, când au fost lovite turnurile gemene. Tot cartierul vuia: a început războiul! Trăiam pentru fotbal pe-atunci”, povestea NOSFE într-un interviu acordat site-ului Vice.com.
Citește și:
- 07:40 - LOTO - Extragere Specială 22 februarie 2026.Peste 10 milioane de euro în joc la Joker
- 07:36 - Iarna a blocat România. Drumuri închise, zeci de camioane în așteptare și haos pe aeroporturi
- 07:21 - România rămâne sub asediul iernii. Ce drumuri sunt blocate și ce porturi rămân închise
- 07:17 - După ce viscolul a făcut prăpăd în țară, meteorologii spun că ne așteptăm la o perioadă de ploi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News




_4f88515c25_a3b9209761.webp)






