Un bărbat lovit de două mașini pe Drumul de Centură a murit la spital
Un bărbat lovit de două mașini, vineri seara, pe Drumul de Centură al Galațiului, a murit, câteva ore mai târziu, la Spitalul Clinic de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei".
Accidentul a avut loc în zona depozitelor unui distribuitor de materiale de construcţii, în momentul în care gălăţeanul a încercat să traverseze şoseaua, printr-un loc nemarcat. În vârstă de 35-40 de ani, bărbatul nu s-a asigurat şi a fost lovit în plin de un autoturism care circula regulamentar. Aruncat pe partea cealaltă a drumului, omul a fost lovit şi de o a doua maşină, care circula din sens opus. Șoferii implicaţi în accident, în vârstă de 31 şi, respectiv, 40 de ani, au fost testaţi pentru alcool, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri. Grav rănit, bărbatul a fost transportat la Spitalul Judeţean, de o autospecială a Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi. Conform cadrelor medicale prezente la faţa locului, victima era în stare critică. Din păcate, bărbatul a decedat la spital, câteva ore mai târziu.Poliția Rutieră Galați a început o anchetă în acest caz. Iniţial, a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. După decesul victimei, încadrarea juridică a fost schimbată, astfel că acum cerecetările se fac pentru ucidere din culpă.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














