TREN DERAIAT ÎNTRE TIMIȘOARA ȘI ARAD. ȘAPTE GARNITURI, BLOCATE PE TRASEU

TREN DERAIAT ÎNTRE TIMIȘOARA ȘI ARAD. ȘAPTE GARNITURI, BLOCATE PE TRASEU
Vagonul unui tren de călători a deraiat în staţia Şag
Traficul feroviar între Timișoara și Arad a fost afectat, joi dimineață, după ce vagonul unui tren de călători a deraiat în staţia Şag. Şapte trenuri de călători staţionează în gări adiacente (ora 9:00). CFR Călători a transmis că nu a fost pusă în pericol siguranţa călătorilor sau a personalului feroviar.
Un vagon al trenului de călători R 2601 a deraiat, joi, după gararea în staţia Şag, judeţul Timiş, astfel că traficul feroviar este oprit între Timişoara Nord şi Arad. Şapte trenuri de călători staţionează în gări adiacente. Accidentul feroviar va fi investigat de o comisie a AGIFER, care va stabili cauzele deraierii. CFR Călători afirmă că nu a fost pusă în pericol siguranţa călătorilor sau a personalului feroviar şi că ultima revizie tehnică a vagoanelor a fost făcută înainte ca trenul să pornească din Timişoara, unde s-a format.
Potrivit sursei citate, în prezent, a fost afectată circulaţia a şapte trenuri de călători (IR 1532, IR 11501, IRN 1765, IRN 78, R 2603, R 10512 şi R 3112), care staţionează temporar în gările adiacente.
SRCF Timişoara asigură transbordarea auto a călătorilor pe distanţa Timişoara Nord – Aradu Nou şi retur.
Accidentul feroviar va fi investigat de către o comisie AGIFER, care va stabili cauzele deraierii.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 17:15 - Mesaj oficial de la București după declarațiile Iranului: „România nu este parte a războiului”
- 16:40 - Întâlnire la Cotroceni pe tema energiei: Nicușor Dan a discutat cu șefii OMV Petrom despre prețurile carburanților și proiectul Neptun Deep
- 16:08 - Refuz surprinzător pentru Washington: un aliat puternic nu vrea să se implice în criza din Strâmtoarea Ormuz
- 15:56 - Iran amenință direct România cu „un răspuns politic și juridic” după permisiunea acordată SUA de a folosi bazele militare românești
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News











