Trei femei au fost rănite, după ce mașina Poliției în care se aflau a fost lovită de TIR
O masină de Poliţie în care se aflau trei femei ce urmau să fie duse la audieri a fost implicată, în această dimineață, într-un accident de circulaţie în localitatea Independenţa, judeţul Galaţi.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Galaţi, cms. șef Gabriela Costin, accidentul s-a produs, miercuri dimineaţă, pe DN 25, pe raza localităţii Independenţa.Un autoturism înmatriculat în Vrancea care circula în localitate a oprit la o trecere de pietoni, pentru a acorda prioritate unui pieton angajat pe marcajul pietonal. În spatele acestui autoturism a oprit mașina Poliţiei, iar după autospecială a venit un TIR condus de un şofer din Ialomiţa, care, nepăstrând distanţa corespunzătoare, a lovit maşina aparţinând IPJ Galaţi. Autospeciala a ricoşat în autoturismul oprit pentru a lăsa pietonul să treacă.În urma impactului, trei femei cu vârste între 24 si 35 de ani, din localitatea Umbrăreşti, care se aflau în autospeciala de Poliţie şi erau duse la audieri la instanţă, au fost rănite. Poliţista care conducea maşina Poliţiei nu a fost rănită.Toate maşinile implicate în accident au fost avariate.”Toţi cei trei conducători auto implicaţi în accident au fost testaţi pentru alcool, rezultatul fiind zero", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi, cms. șef Gabriela Costin.Şoferul TIR-ului, un bărbat de 45 de ani din Ialomiţa, va fi cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă.Foto: GSG
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














