Teatru inedit la Planetariu, în cadrul Complexului Muzeal de Științele Naturii

Istoria lumii
Teatru inedit la Planetariu, în cadrul Complexului Muzeal de Științele Naturii. Copiii, dar și alți iubitori ai spațiului cosmic sunt așteptați, gratuit, la reprezentații.
Miercuri, 19 iunie 2019, la Planetariul din cadrul Complexului Muzeal de Științele Naturii Galați, publicul este invitat să urmărească două spectacole de teatru inedite: „Istoria lumii“ şi „Casa mea din cer“.Spectacolele sunt organizate de Asociația Culturală „Georgiana Rusu” din Constanța în parteneriat cu muzeul gălățean și cofinanţate de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).Accesul este gratuit, iar spectatorii vor urmări puneri în scenă, cultural-educative, despre evoluția Universului. Acestea vor îmbina proiecții video, poezii recitate de actori profesioniști, dans al unor balerine, dar și muzică interpretată live. Vor fi folosite instrumente mai puțin uzuale, precum duduk, mey, tigvă, daulă, xilofon, blockflote, cajon și lăută.
Primul spectacol, „Istoria lumii“, va începe de la ora 15,30, iar al doilea, „Casa mea din cer“, va urma de la ora 17,30.

Regia artistică a ambelor scenete este asigurată de Iulian Enache, scenografia creată de Lăcrămioara Dumitrașcu şi muzica realizată de Adrian Mihai, din distribuţie făcând parte Maria Lupu, Luiza Martinescu, Nicodim Ungureanu, Cosmin Mihale şi un invitat surpriză, directorul Complexului Muzeal de Științele Naturii Constanţa, Adrian Bîlbă.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














