Străzile Siderurgiștilor și 1 Decembrie 1918 vor fi modernizate

strada
Străzile gălăţene Siderurgiștilor și 1 Decembrie 1918 vor fi modernizate cu fonduri europene și finanțare naţională şi locală.
Potrivit Primăriei Galaţi, achiziţia publică având ca obiect "Modernizare linii de tramvai și carosabil strada Siderurgiștilor și 1 Decembrie 1918" s-a încheiat. Oferta declarată câștigătoare este cea depusă de asocierea Tancrad SRL - Lemacons SRL - Citadina 98 SA - Mari-Vila Com SRL - Add Global Design SRL, cu o propunere financiară de 82.191.251,84 lei (fără TVA). Din această sumă, valoarea serviciilor de proiectare este de 3.900.000 lei (fără TVA), iar valoarea lucrărilor de executat este de 78.291.251,84 lei (fără TVA). Sunt prevăzute două luni pentru servicii de proiectare și 16 luni pentru execuția lucrărilor.Proiectul prevede lucrări de reabilitare a infrastructurii rutiere: straturi asfaltice noi, noi locuri de parcare, reamenajarea trotuarelor, piste pentru bicicliști, marcaje și indicatoare rutiere noi. În plus, vor fi amenajate, pe o lungime de minimum 25 de metri, și străzile laterale care interesectează cele două artere. De asemenea, liniile și căile de rulare ale tramvaielor vor fi modernizate, fiind prevăzute lucrări de înlocuire a acestora, amenajare de peroane pentru călători prevăzute cu gard de protecție, precum și montarea de adăposturi.Amplul proiect de infrastructură vizează și modernizarea iluminatului public stradal, dar și introducerea în subteran a rețelelor aeriene (fibră optică, telefonie, tv). Totodată, se vor executa lucrări edilitare pentru înlocuirea rețelelor de apă și canalizare.Sursele de finanţare a lucrărilor sunt fondurile europene nerambursabile - 85 la sută, bugetul naţional - 13 la sută şi bugetul local - 2 la sută. Primăria a depus proiectul pentru accesarea unei finanţării europene nerambursabile prin Programul Operaţional Regional 2014-2020. Contractul de lucrări are clauză suspensivă, adică va intra în vigoare când se va primi finanţarea.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














