Stăpân arestat după ce câinele său a muşcat un poliţist

caine-musca
Stăpân arestat după ce câinele său a muşcat un poliţist. Omul legii s-a ales cu o plagă la nivelul piciorului stâng, având nevoie de îngrijiri medicale.
Un bărbat în vârstă de 49 de ani, din localitatea Mihail Kogălniceanu, a fost arestat preventiv pentru 20 de zile sub acuzaţia de ultraj şi tulburarea liniştii publice. Conform procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, bărbatul, băut fiind, a făcut scandal pe o stradă din localitate. El ameninţa oamenii cu câinele pe care îl avea în lesă. Localnicii au sunat la 112 şi au cerut ajutorul poliţiştilor. Până la sosirea acestora, individul plecase spre casă . „Poliţiştii Secţiei 2 Rurală Smârdan au mers spre domiciliul lui pentru a clarifica plângerea făcută la 112. Bărbatul a asmuţit însă câinele spre un poliţist, acesta din urmă fiind muşcat de animal. Omul legii s-a ales cu o plagă la nivelul piciorului stâng, având nevoie de îngrijiri medicale”, a declarat Ovidiu Gheorghe Zaharia, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi. Bărbatul ajuns acum în arest preventiv este recidivist, fiind condamnat în trecut pentru fapte cu violenţă.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














