Sistem de management al deșeurilor unic în țară

Sistem de management al deșeurilor unic în țară
Alte investiții pentru gestionarea deșeurilor vor fi realizate în județ
Un sistem de management al deșeurilor în valoare de 104 milioane de euro va fi construit la Galați.
Un contract de 104 milioane de euro pentru construirea unui Sistemul Integrat de Management al Deșeurilor a fost semnat miercuri de președintele Consiliului Județean, Costel Fotea. Valoarea totală a investiției este de 481.894.052 de lei. Finanțarea este asigurată în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.
“Galațiul va avea un proiect unic în România în ceea ce privește managementul deșeurilor. Este un proiect complex, adaptat celor mai noi norme de mediu și care include tehnologii moderne. S-a muncit mult pentru a concepe acest proiect, care va schimba imaginea societății asupra a ceea ce înseamnă un depozit de deșeuri, precum și a modului în care trebuie gestionat acest aspect. Practic, proiectul a fost reconfigurat total, în conformitate cu cele mai noi cerințe de mediu. Este cea mai mare investiție a Consiliului Județean Galați”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
În municipiul Galați se va construi o instalație de tratare mecano – biologică a deșeurilor, dotată cu un digestor și o turbină de producere a energiei electrice din deșeuri.
“Cea mai modernă stație de tratare a deșeurilor din România va funcționa la Galați. Dupa ce se va realiza partea de sortare, deșeurile vor fi tratate mecano-biologic. Se va obține un compost, care va intra într-un digestor, iar la final vor rezulta un fertilizant organic, care poate fi folosit în agricultură, și biogaz, care va fi folosit pentru producerea curentului electric. Astfel, stația își va produce singură necesarul de energie electrică”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Sistemul Integrat de Management al Deșeurilor din județul Galați prevede realizarea unui depozit conform de deșeuri și a unei stații de sortare la Valea Mărului, stații de transfer la Galați, Târgu Bujor și Tecuci, stații de compostare la Târgu Bujor și Tecuci și o stație de tratare mecano-biologică la Galați, ce va cuprinde o linie de sortare, un digestor cu fermentare anaerobă și o turbină pentru producerea curentului electric.
“Vom semna în cel mai scurt timp și contractul de lucrări pentru depozitul de deșeuri de la Valea Mărului, acolo unde este deja finalizată procedura de achiziție publică. Capacitatea depozitului este de 1.000.000 de metri cubi, iar durata de utilizare va fi de cel puțin 30 de ani. De asemenea, suntem în plin proces de evaluare a ofertelor pentru închiderea depozitului neconform de la Tecuci, realizarea drumurilor de acces și construirea stațiilor de transfer și de compostare de la Tecuci și Târgu Bujor” a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Proiectul prevede și achiziționarea pentru tot județul a echipamentelor necesare pentru colectarea și transportul deșeurilor.
O altă investiție va fi făcută la Valea Mărului. Va fi realizat un depozit de deșeuri menajere și o stație de sortare. Valoarea acestor lucrări este de 59.710.047 de lei, iar licitația a fost câștigată de către Asocierea SC Iridex Group Plastic SRL - SC Acvatot SRL – SC Argif Proiect SRL. Acest contract este doar o parte din proiectul mare de management al deșeurilor din județul Galati. Termenul de implementare a acestui contract este de 16 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News


























