SFIDAREA LUI MOȘTEANU: „APĂRAREA ROMÂNIEI ESTE MAI MULT DECÂT O BRIGADĂ DE 1.000 DE MILITARI”

SFIDAREA LUI MOȘTEANU: „APĂRAREA ROMÂNIEI ESTE MAI MULT DECÂT O BRIGADĂ DE 1.000 DE MILITARI”
Acesta prezintă retragerea trupelor americane din România ca pe o mare victorie
Sfidare la nivel înalt din partea ministrului Ionuț Moșteanu. Acesta prezintă retragerea trupelor americane din România ca pe o mare victorie si nici nu vrea să dea explicații în Parlament pe motiv de confidențialitate. Pe de altă parte, spune că nu vede o relație de cauzalitate între retragerea soldaților și potențiale strategii ale Rusiei. De altfel, Moșteanu se arată convins că rușii abia țin frontul cu Ucraina, scrie realiatea.net.
„O să venim să clarificăm în măsura în care se pot face niște dezbateri cu niște elemente clasificate și confidențiale, o să putem avea aceste discuții în Parlament într-un cadru mai larg. Însă, până atunci, vreau să vă spun că săptămâna aceasta avem o prezență extraordinar de mare a aliaților în România, la București. Și aici, în Parlament, va fi un acest eveniment, NATO Industry Forum. Chiar am vorbit dimineață cu comandantul aliat pentru transformare la Ministerul, la Ministerul Apărării și ne a spus că este probabil cea mai mare, cel mai mare eveniment...
...decizia dânșilor pe care au luat-o săptămâna trecută este o decizie cumva așteptată de aliații NATO și acest lucru reflectă poziția din ultimele luni a administrației curente, care se uită mai mult către alte zone cu potențiale conflicte. Realitatea este că Europa a înțeles acest lucru și investim mai mult. Noi, ca țară, am avut anul trecut 2,17% din PIB, anul acesta probabil vom avea 2,3% din PIB, vom vedea execuția la finalul anului.
Cred că nu este o relație de cauzalitate directă între retragerea trupelor rotaționale, brigăzii rotaționale de luptă și potențiale strategii pe care Rusia le face. Eu m-aș fi bucurat să nu avem această discuție și să rămână toate trupele aici.
Apărarea României este mult mai mult decât o brigadă, o brigadă de luptă de 1.000 de militari. A fost foarte importantă la momentul războiului, a fost esențial că au venit aici și au dat acest semnal. Trei ani și jumătate mai târziu, iată, tot flancul de est este întărit. Suntem mai bine pregătiți decât acum trei ani și jumătate, și România, și celelalte țări aliate.
Rusia abia reușește să țină frontul cu Ucraina. Asta este o realitate pe care o puteți vedea în fiecare zi. Deci acum vă întreb eu: ar putea Rusia să atace NATO, care e cea mai mare putere militară mondială? Nu, nicio șansă."
Citește și:
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
- 11:40 - Armistițiul temporar calmează piețele. Petrolul se ieftinește puternic: este cea mai mare scădere din ultimii 6 ani
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
- 10:42 - Ștefăniță Avrămescu (AUR), despre închiderea Realitatea PLUS: „CNA-ul vrea o presă obedientă, dependentă, care să nu deranjeze și să nu pună întrebări”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News










